Toate învăţăturile budismului tibetan apar prezentate în legenda vieţii lui Yeshe Tsogyel. Shakyamuni a predat budismul în India, şi a profeţit că viitorul va vedea naşterea unui mare învăţător în Danakosha, teritoriu actualmente aflat în Afghanistan. Acest mare maestru era Padmashambhava. În profeţia sa, Buddha a afirmat că acel învăţător va avea o influenţă deosebită, şi va respecta tradiţia tantrică.
Înainte de învăţăturile tantrice ale lui Padmashambhava, această cale spirituală era practicată de puţini adepţi. Abia după aceea, ea a cunoscut o largă răspândire. Se spune că Buddha Shakyamuni a predat mai ales după sutra-e, iar Padmashambhava a predat mai ales după tantra-e. De atunci, ambele tipuri de învăţături spirituale au cunoscut o largă răspândire în lume. Conform budismului, există 4 mari modalităţi prin care fiinţele se poate naşte în această lume: din uterul unei femei, dintr-un ou, dintr-un focar de căldură sau într-un mod miraculos.
Padmashambhava s-a născut în mod miraculos, în mijlocul unei flori de lotus. La acea vreme domnea un rege numit Indrabodhi, care nu avea fii. El făcuse multe donaţii săracilor, în scopul de a câştiga dreptul de a avea un fiu. Indrabodhi era orb, şi profeţiile care circulau în vremea sa susţineau că odată cu venirea fiului său, el îşi va căpăta vederea. Când regele a auzit că Guru Padmashambhava s-a născut în miezul unui lotus, el s-a înveselit şi s-a deplasat în acel loc cu întreaga sa suită, pentru a-l invita pe Padmashambhava la palatul său, propunându-i să-l adopte ca fiu al lui. Făcând acest gest, regele a început să vadă. Padmashambhava i-a urmat la tron lui Indrabodhi, şi a slujit poporul timp de 108 ani. Apoi, regele tibetan Trisong Detsen l-a invitat la curtea sa, iar Padmashambhava a plecat să răspândească învăţătura sacră. Trisong Detsen era o emanaţie a lui Manjushri, şi venise pentru a aduce budismul în Tibet.
Yeshe Tsogyel este considerată a fi o încarnare a lui Dorje Phagmo, şi s-a născut, de asemenea, pentru a susţine răspândirea budismului în Tibet. Ea a venit pe lume în Taiyespa. Fiind deja o boddhisattva, Yeshe putea fi în orice loc şi sub orice formă pe care ar fi dorit să şi-o asume.
Pentru a-l ajuta pe Trisong Detsen, Yeshe s-a născut în Tibet. Multe semne de bun augur au însoţit naşterea ei. Apoi, odată venită pe lume, ea a fost hrănită prin intermediul unui trunchi de arbore de santal, care avea forma unui sân. Yeshe a crescut mult mai repede decât alţi copii, dezvoltându-se, ca-n poveşti, într-o lună cât alţii într-un an. Când se juca cu copiii de vârsta ei, Yeshe îşi lăsa amprenta palmelor şi tălpilor ei pe stânci. Ştia să citească fără ca cineva s-o fi învăţat. Când tatăl său a întrebat-o cum făcea aceasta, ea i-a replicat: „Eu sunt Yangchenma.” Realizase necesitatea evadării din Samsara, şi ajunsese la o conştiinţă supramentală. Yeshe manifesta multă compasiune, ajutând oamenii săraci. Mintea sa era ascuţită, şi îi permitea să înţeleagă orice îşi propunea. Cu toate acestea, caracterul său era paşnic, calm. Yeshe obişnuia să mediteze mult. Prin meditaţie, ea a perceput adevărata natură a existenţei.
La vârsta de 7 sau 8 ani, a vârsta de 7 sau 8 ani, Yeshe se ruga pentru bunăstarea şi fericirea tuturor fiinţelor. Ea îşi dorea să atingă acea cunoaştere şi înţelepciune care să-i permită să-i ajute cât mai mult pe ceilalţi. Spiritul ei era foarte compasiv, şi în preajma sa, oricine devenea calm şi fericit. La vârsta de 13 ani, mulţi nobili din regat au început să vină pentru a o cere de soţie. Însă părinţii ei, conştienţi de destinul ieşit din comun al fiicei lor, nu au dat curs cererii nici unui pretendent. Tot ce-şi dorea Yeshe era să atingă înţelepciunea unui Buddha.
Popularitatea ei, semnele prezentate la naştere şi marea ei compasiune au început să fie cunoscute treptat pretutindeni în Tibet. În cele din urmă, acestea au ajuns şi la urechile lui Trisong Detsen. Acesta a trimis pe unul dintre miniştrii săi acasă la părinţii lui Yeshe Tsogyel, cu rugămintea de a o aduce pe fată la curte. Auzind aceasta, Yeshe a părăsit casa în fugă, şi s-a refugiat într-un loc părăsit, unde şi-a scos toate bijuteriile şi le-a aruncat în praful drumului, împrăştiindu-le în zece direcţii. Ea a implorat pe Buddha-şi şi boddhisattva-şi să înlăture orice obstacol din calea iluminării sale.
Pe când ea se ruga astfel, un tânăr de 16 ani a apărut dintr-o dată lângă ea, spunându-i că nu serveşte la nimic plânsul sau aruncarea bijuteriilor. Din contra, pentru atingerea scopului dorit de ea, era necesară o voinţă neabătută, şi implorarea boddhisattva-şilor şi a Buddha-şilor în continuu. „Rugăciunile tale vor fi astfel auzite, iar dorinţele îţi vor fi îndeplinite.”, a mai spus băiatul. „Vino cu mine, şi îţi voi arăta calea către iluminare.” Apoi, el i-a luat mâna lui Yeshe şi au călătorit instantaneu către un loc îndepărtat, părăsit, din Tsang.
Era un loc înverzit şi frumos. Băiatul, o manifestare a lui Guru Padmashambhava, i-a predat lui Yeshe Tsogyel anumite învăţături despre viaţă şi Samsara (lumea iluzorie). El a sfătuit-o să rămână în acel loc. Yeshe l-a întrebat cum să practice, după plecarea lui; tânărul a învăţat-o modul de a practica, precum şi tot ceea ce era necesar ca ea să cunoască despre natura minţii. Apoi, ea l-a întrebat cine era şi de unde venise. Băiatul i-a răspuns că venea din Dharmakaya, şi a insistat ca ea să practice tot ceea ce învăţase de la el. Yeshe l-a implorat să-i permită să rămână de-a pururi cu el, pentru a continua să-i primească învăţăturile. Dar tânărul i-a replicat: „Va veni şi acea vreme, când vom putea fi împreună. Acum însă, nu pot rămâne prea multă vreme, deoarece sunt numai o apariţie.” Apoi, s-a făcut nevăzut.
Yeshe Tsogyel s-a simţit şi tristă, dar şi fericită în acelaşi timp. Ea s-a întrebat dacă totul fusese un vis, sau se petrecuse aievea. Apoi s-a gândit că nu putea fi un vis, deoarece ea era trează. Locul încântător în care se afla îi aducea multă fericire în suflet. Dar, se gândea Yeshe, acolo nu avea nici hrană, şi nici îmbrăcăminte. Apoi, a văzut unele animale sălbatice, şi şi-a zis: „Dacă ele pot trăi aici, am să pot şi eu.” Astfel încât ea a supravieţuit în acel loc, hrănindu-se cu plante şi ostoindu-şi setea cu apă de pârâu. În acelaşi timp, Yeshe a continuat să practice şi, pe măsură ce timpul trecea, a atins pragul unei anumite cunoaşteri. Dacă ploua, Yeshe se adăpostea într-o peşteră, unde putea să şi mediteze. Dacă timpul era frumos, ea locuia în mijlocul naturii.
În această vreme, părinţii săi o căutau, fiind îngrijoraţi de soarta ei. Ei îl considerau pe ministrul care venise în vizită la ei responsabil de dispariţia fetei, cerându-i să se implice în căutarea acesteia. În schimb, ministrul a revenit la regele său, relatându-i tot ce văzuse şi auzise. Regele a trimis pe mulţi dintre supuşi să o caute pe Yeshe în tot regatul, promiţându-le recompense mari.
Yeshe continua să mediteze în locul ei de retragere. Într-o bună zi, ea a fost zărită de nişte pelerini care treceau prin zonă. Aceştia s-au minunat să vadă o fată atât de tânără şi frumoasă meditând într-un loc retras, aşa că au întrebat-o de unde era şi ce făcea acolo. Yeshe s-a gândit că, dacă le-ar fi spus adevărul, acei pelerini ar fi luat-o şi ar fi dus-o la ai săi. Astfel că le-a spus că nu-şi aminteşte cine este şi de unde vine. Însă pelerinii nu au crezut-o. Au acuzat-o chiar, că ar putea fi o călugăriţă fugită din vreo mănăstire, pentru a se sustrage regulilor aspre de acolo, şi pentru a practica după bunul ei plac.
Pelerinii au mai întrebat-o pe Yeshe cu ce se hrănea, şi au fost uimiţi să afle că plantele sălbatice îi erau o hrană suficientă. Însă ea le-a predat învăţăturile despre modul cum dorinţele lumeşti, inclusiv legate de o hrană aleasă, ataşează sufletul, afundându-l în Samsara, lumea iluziilor şi a suferinţei. Le-a vorbit despre modul cum emoţiile necontrolate întreţin ignoranţa, şi se nasc la rândul lor din ignoranţă.
Pelerinii, profund uimiţi, i-au oferit tsampa şi ceai. Au implorat-o să le primească darurile, pentru ca şi ei să acumuleze unele merite graţie acestei ofrande. Apoi au lăsat-o pe Yeshe, şi au plecat în drumul lor. Însă, ei au continuat să vorbească peste tot pe unde treceau despre această fată neobişnuită.
Ministrul din cauza căruia dispăruse Yeshe a auzit aceste veşti, şi s-a deplasat şi el în locul unde auzise că trăia fata cea deosebită. Când a găsit-o, el i-a propus lui Yeshe să vină cu el la rege, insistând că regele nu era un om obişnuit, ci se purta şi părea aidoma unui zeu. Apoi, ministrul i-a propus lui Yeshe să fie regina lui Trisong Detsen. Însă fata nu a pus nici un preţ pe oferta lui, şi l-a rugat s-o lase să mediteze în pace, în locul în care se afla. Era evident pentru ea că o viaţă de regină nu i-ar fi adus decât acumularea de păcate şi suferinţe. Practica dharma-ei în acel loc singuratic i se părea o perspectivă mult mai atrăgătoare!
Ministrul s-a înfuriat, şi i-a spus în continuare că sosise acolo cu aprobarea părinţilor ei. Apoi a îndrăznit s-o ameninţe, că dacă nu venea de bună voie, ar fi găsit alte metode să o forţeze a-l urma. Văzând că fata rămânea neînduplecată, ministrul a luat-o cu forţa de al locul său de meditaţie, târând-o până în faţa regelui. Yeshe avea doar 13 ani…
Regele Trisong Detsen îi invitase pe Shantarakshita şi pe Guru Padmashambhava, precum şi alţi mari înţelepţi ai Indiei, să vină în Tibet. Câţiva tineri inteligenţi şi puri fuseseră trimişi de rege în India să înveţe budismul, pentru ca apoi să-l predice în Tibet. În acest scop, el construise şi mânăstirea Samye Ling, adunase textele budiste Kangyur şi comentariile acestora, Tangyur, şi le tradusese în limba tibetană. Zi după zi, tot mai multe centre de retragere şi mânăstiri unde se preda doctrina budistă au început să apară pe teritoriul Tibetului. Regele a primit învăţăturile tantrice ale lui Guru Padmashambhava, şi ca semn de profundă recunoştinţă, Trisong Detsen şi-a oferit toate posesiunile şi pe regina însăşi lui Padmashambhava.
Acesta a stabilit opt centre de retragere şi şi-a ales nouă discipoli cărora să le predea învăţăturile sale, şi care aveau capacitatea de a le înţelege şi a le propaga. Tradiţia tibetană vorbeşte despre o anumită formă de divinaţie, în care un discipol aruncă o floare asupra unei mandala; dacă acea floare cade, discipolul poate primi învăţătura legată de acea mandala. Yeshe Tsogyel a primit astfel învăţătura Vajrakilaya. Padmashambhava i-a spus să o practice, i-a dăruit numele spiritual secret de Dechen Gyalmo şi a sfătuit-o să practice meditaţia într-un loc retras. Apoi i-a prezis că va obţine acel siddhi (putere paranormală) extraordinar. În practica sa, Yeshe se identifica profund cu Vajrakilaya. Deşi atinsese deja acea realizare, ea a continuat să practice în mii de alte locuri de retragere, pentru a le binecuvânta şi a le impregna cu rezonanţa sfântă. Astfel, viitorii practicanţi care vor medita acolo nu vor avea de înfruntat obstacole majore în calea lor. Yeshe a mai obţinut siddhi-ul de a-şi aduce aminte de toate învăţăturile orale ale lui Guru Padmashambhava. De asemenea, printr-o practică asiduă, ea a obţinut corpul de diamant, cel care dăinuie neschimbat de trecerea timpului.
După ce a atins iluminarea, Yeshe şi-a dedicat toate acţiunilr scopului de a salva cecelalte fiinţe. Primul lucru pe care l-a făcut în serviciul altora a fost să-l elibereze de karma negativă pe ministrul cel rău, care părăsise lumea fizică şi renăscuse într-un infern. Yeshe s-a proiectat în acea lume infernală şi l-a eliberat de acolo nu numai pe acel fost ministru, ci şi pe alte fiinţe de acolo. Apoi, Guru Padmashambhava a trimis-o în Nepal, pentru a salva un acharya, un învăţat. Era vorba despre o călătorie care la acea vreme era deosebit de dificilă. În drumul ei, Yeshe a întâlnit 7 tâlhari, care văzând-o, au plănuit s-o atace şi să-i fure bunurile. Pe când se apropiau de ea, Yeshe i-a vizualizat ca fiind nişte zeităţi, şi s-a văzut pe ea însăşi oferindu-le bijuterii. Astfel, păstrând această atitudine, ea le-a oferit puţinul ei avut. Când tâlharii i-au auzit vocea plăcută şi au văzut înfăţişarea ei frumoasă, s-au gândit să o violeze. În prea-marea ei compasiune, Yeshe a permis întreţinerea de relaţii sexuale cu ei. Drept rezultat, acei tâlhari au fost eliberaţi de toate comportamentele lor obscure, şi de karma lor negativă. Când şi-au dat seama de compasiunea pe care Yeshe o manifesta, ei au regretat profund faptele lor, şi au implorat-o să-i ierte. Apoi, acei tâlhari au pornit cu adevărat pe calea virtuţii.
Când o fiinţă primeşte o investitură spirituală, aceasta este aidoma nectarului zeilor. Aceasta nu înseamnă că acea fiinţă atinge imediat eliberarea, dar este adusă în acel moment pe calea spre eliberare. În acelaşi mod, atunci când întâlnim un mare Maestru, suntem imediat aduşi pe calea spre eliberare.
În timp ce Yeshe hălăduia prin Nepal, ea a întâlnit un tânăr care a întrebat-o dacă îl căuta pe el. Atunci, Yeshe s-a gândit că el era acel învăţat pe care îl căuta. Aşadar, ea l-a însoţit pe băiat până la părinţii săi, şi i-a rugat pe aceştia să o primească în casa lor. Părinţii băiatului i-au permis însă doar şederea într-un cort, lângă casă. Mai apoi, când acei oameni i-au auzit vocea sublimă şi au perceput natura ei binevoitoare, sufletul lor s-a umplut de devoţiune pentru Yeshe, şi au întrebat-o dacă este o fiinţă umană sau divină. Au mai adăugat că era periculos să se deplaseze prin acele împrejurimi, de una singură. Părinţii băiatului au observat că fiul lor avea un anumit tip de legătură karmică cu Yeshe, şi au implorat-o pe aceasta să rămână în casa lor, ca soţie a fiului lor. Ea nu s-a împotrivit, dar a susţinut că băiatul era cel care trebuia s-o urmeze pe ea în Tibet, pentru a primi învăţăturile marelui maestru Padmashambhava.
Părinţii băiatului nu au acceptat această condiţie. Yeshe a insistat, afirmând: „Băiatul ar trebui să vină cu mine în Tibet. Aceasta este porunca maestrului meu, şi eu mă supun ei. Puteţi păstra tot avutul meu. Guru Rinpoche nu mi-a spus niciodată să rămân aici, şi prin urmare, nu voi rămâne. Dacă băiatul vostru vine cu mine, el va cuceri starea de iluminare, şi veţi fi şi voi, la rândul vostru, eliberaţi de suferinţe.” Atunci, părinţii i-au spus: „Dacă ne vei putea oferi atâta aur, cât cântăreşte băiatul nostru, atunci poţi să-l iei cu tine în Tibet.” Ei se gândeau că acest lucru este imposibil pentru Yeshe. Dar ea a fost de acord, şi le-a spus că şi ei vor trebui să-şi ţină promisiunea.
Apoi, Yeshe a mers în căutarea aurului. În calea sa, ea a întâlnit o familie al cărui fiu tocmai murise, iar ei îi duceau trupul spre a fi mistuit de foc. Yeshe a simţit multă compasiune pentru acei părinţi îndureraţi, şi s-a gândit cum putea să-i ajute. A mers către ei şi le-a spus: „Dacă voi face astfel încât să redau viaţa fiului vostru, voi ce mi-aţi putea oferi în schimb?” Tatăl băiatului defunct s-a luminat la faţă, şi i-a răspuns lui Yeshe că el este gata să ofere orice pentru viaţa băiatului său. Yeshe a cerut greutatea trupului acelui tânăr în aur, iar tatăl s-a învoit. Apoi, Yeshe a meditat îndelung şi s-a rugat la Padmashambhava, iar în cele din urmă corpul tânărului care părăsise această lume s-a animat: pe trup au apărut broboane de sudoare, culoarea i-a revenit în obraji, şi în cele din urmă tânărul a deschis ochii, chemându-şi părinţii. Copleşiţi de fericire, aceştia au satisfăcut cererea lui Yeshe, oferindu-i aurul de care avea nevoie.
Între timp, vestea despre gestul ei de a-i reda viaţa acelui tânăr se răspândise pretutindeni în Nepal. Când ea a revenit cu aurul promis la părinţii tânărului acharya, aceştia i-au căzut la picioare şi i-au spus că i-l oferă pe fiul lor, fără a mai pretinde aurul. „Nu lăcomia după bogăţii ne-a făcut să-ţi cerem aurul acesta, ci dragostea prea mare pentru fiul nostru, pe care nu-l doream înstrăinat. Aşadar, păstrează aurul şi ia-l şi pe fiul nostru cu tine!”, au spus ei. Drept răsplată, Yeshe a afirmat că naşterea ca fiinţă umană este cu mult mai preţioasă decât aurul, şi deci ea nu avea de ce să păstreze acel aur. Apoi şi-a luat rămas bun de la părinţii tânărului învăţat, şi l-a luat cu ea pe acesta. Împreună au mers la Guru Padmashambhava, care le-a oferit toate învăţăturile tantrice pe care, practicându-le împreună, au fost capabili să obţină starea de iluminare.
După aceasta, faima lor a crescut atât de mult, încât însuşi Brahma se spune că a fost uimit. El a auzit că se născuse un al doilea Buddha, şi acesta împreună cu consoarta sa, predau învăţăturile spirituale. El a dorit să se convingă dacă acest cuplu răspândea învăăţătuirle din compasiune, sau cu un anumit interes. Astfel, Brahma s-a hotărât să testeze mintea lui Yeshhe Tsogyel. El s-a pogorât pe pământ, deghizându-se într-un lepros, şi a venit în preajma peşterii în care ea medita.
Yeshe a auzit strigătele leprosului, şi inima ei a tresăltat de compasiune. Ea i-a spus: „Mă uit la rănile tale, şi îmi dau seama cât de mult te dor. Dar strigătele nu te ajută; mai important este să cauţi cauza durerii, care rezidă în acţiunile tale anterioare, negative. Cele trei otrăvuri constituie cauza suferinţelor tale, şi pe acestea trebuie să le eviţi. Trebuie să-ţi mărturiseşti erorile trecutului, şi eu voi căuta o cale pentru ca tu să depăşeşti aceste suferinţe.” Brahma i-a răspuns: „ Am întâlnit mulţi oameni care mi-au promis ajutorul, şi au fost incapabili să mi-l ofere. Nu cred deci că tu mă vei putea ajuta. Mai bine lasă-mă!” Yeshe a spus în continuare: „Vreau să te ajut, nu să-ţi provoc durere, aşadar, de ce să te părăsesc?” Brahma a continuat şi el: „ Vreau să pleci, pentru că fosta mea soţie arăta exact la fel ca tine; ea a trecut în lumea de dincolo acum un an. Imaginea ta mă face să sufăr atât fizic, cât şi mintal. Durerea mea poate fi depăşită numai dacă îmi este oferită o rotulă. Dar nimeni nu va sacrifica o parte a corpului său, aşa că nu are nici un rost să mai rămâi în preajma mea.”
Yeshe simţea o compasiune nesfârşită pentru acel lepros. Ea i-a spus: „Ar trebui să realizezi că Samsara este suferinţă, şi astfel te vei elibera de aceasta. Dacă realizezi că suferinţele îţi provin din acţiunile anterioare, şi te căieşti, toată karma ta negativă îţi va fi anulată. Dar, dacă oferirea unei rotule te poate cu adevărat ajuta, îţi voi oferi propria mea rotulă.” Leprosul zise: „Faptul că te oferi să-mi dai rotula ta mă face cu adevărat fericit!” Apoi, plângând: „Rotula ta mă poate face să depăşesc durerile fizice, dar cum îmi pot eu oare depăşi durerea sufletească pricinuită de pierderea soţiei?” Yeshe Tsogyel i-a răspuns: „Odată ce o fiinţă trece în lumea de dincolo, ea nu mai poate fi atinsă; de aceea, este mai bine să o uiţi pe soţia ta.” Leprosul a replicat: „De vreme ce tu semeni atât de bine cu ea, dacă ai vrea să devii soţia mea, aceasta mi-ar anula durerea sufletească. Dar cum tu nu ai face aceasta, mai bine pleci acum şi mă laşi aşa cum sunt.” Yeshe, în neţărmurita ei compasiune, a acceptat să fie soţia lui.
Leprosul s-a bucurat mult. El i-a cerut mai întâi să-i dea rotula. Scoţându-şi rotula, Yeshe a leşinat. Însă când şi-a revenit şi a deschis ochii, ea l-a văzut pe Brahma în forma lui divină, înaintea ei. Ea l-a întrebat unde dispăruse leprosul. Atunci Brahma, foarte mulţumit de atitudinea ei, i-a cerut iertare pentru testul la care o supusese. El a căzut la picioarele lui Yeshe, spunându-i că este gata să facă orice îi cere ea pentru a ajuta celelalte fiinţe. Atunci, Yeshe i-a cerut să înlăture obstacolele de pe calea iluminării, care astfel va putea deveni accesibilă tuturor fiinţelor.
Yeshe Tsogyel a păstrat ascunse comorile tainice ale lui Padmashambhava, şi a arătat mereu fiinţelor dornice de desăvârşire, calea către iluminare. Yeshe a trăit 200 de ani. La sfârşitul acestei perioade, ea s-a transformat în lumină, şi a trecut direct în Tărâmul Pur al lui Guru Rinpoche.
sursa adanima
0 comments:
Post a Comment